Ce se întâmplă dacă ambii parteneri au același psihoterapeut? Studiile arată că această alegere compromite neutralitatea, confidențialitatea și eficiența terapiei individuale.
Același psihoterapeut pentru ambii parteneri – o alegere riscantă
În practica psihoterapeutică, se întâlnesc frecvent situații în care ambii parteneri dintr-un cuplu își doresc să lucreze individual cu același psihoterapeut. Motivele pot varia – de la confort logistic, încredere deja construită, până la convingerea că psihoterapeutul „cunoaște deja contextul de cuplu”. Totuși, din punct de vedere profesional, această alegere este profund problematică și contravine unor principii fundamentale ale psihoterapiei individuale: neutralitatea, alianța psihoterapeutică, confidențialitatea și coerența cadrului.
Neutralitatea psihoterapeutului este afectată
Neutralitatea este unul dintre fundamentele relației psihoterapeutice eficiente (Kottler & Shepard, 2011). A lucra cu același psihoterapeut plasează profesionistul într-o relație duală, ceea ce poate afecta obiectivitatea. În ședințele individuale, fiecare partener aduce propriile narative și emoții. Aceste perspective pot intra în conflict, iar psihoterapeutul riscă să devină, chiar inconștient, aliat cu unul dintre clienți. (Zur, 2017)
Această lipsă de neutralitate afectează și dinamica transferențială. Partenerii pot simți că psihoterapeutul „ține cu celălalt” sau „știe lucruri despre mine dincolo de ce am spus eu”. Aceasta generează suspiciune, rezistență și rupturi în alianța psihoterapeutică.
Confidențialitatea devine vulnerabilă
Deși codurile etice impun confidențialitate strictă, acest principiu devine greu de aplicat în practică atunci când există același psihoterapeut pentru ambii parteneri. Informațiile personale împărtășite într-un context individual pot influența modul în care psihoterapeutul reacționează în relația cu celălalt partener, fie verbal, fie nonverbal sau prin intervenții psihoterapeutice subtile. (Knapp & VandeCreek, 2012)
Mai mult, un partener poate solicita ca anumite informații „să nu fie spuse celuilalt”, ceea ce plasează psihoterapeutul într-o poziție imposibilă din punct de vedere etic. Ori respectă confidențialitatea și riscă să distorsioneze relația de cuplu, ori dezvăluie și încalcă cadrul.
Triangularea și confuziile de rol
A lucra cu același psihoterapeut poate duce la triangulare – o situație în care psihoterapeutul devine parte activă (conștient sau nu) într-un conflict de cuplu. Acest lucru este frecvent întâlnit în abordările sistemice și psihanalitice, unde rolurile neclare duc la alianțe disfuncționale. (Minuchin, 1974)
De asemenea, apare o confuzie de roluri: „Este psihoterapeutul meu? Sau al nostru? Sau al lui/ei?”. Astfel de întrebări nespuse pot deteriora relația psihoterapeutică și pot genera comportamente pasiv-agresive, hipercontrol sau retragere emoțională.
Alianța psihoterapeutică devine instabilă
Alianța psihoterapeutică este unul dintre cei mai importanți predictori ai succesului în psihoterapie (Horvath & Symonds, 1991). Dacă ambii parteneri au același psihoterapeut, există riscul ca alianța să devină dezechilibrată. Fiecare partener își poate compara progresul, intervențiile primite sau empatia simțită din partea psihoterapeutului, ceea ce alimentează rivalitatea și anxietatea în proces.
Cadru neclar și limitarea profunzimii
Psihoterapia eficientă are nevoie de un cadru clar, stabil, cu roluri și limite bine definite. Atunci când același profesionist lucrează cu ambii parteneri, acest cadru devine difuz. Psihoterapeutul trebuie să „țină minte” ceea ce știe dintr-o relație și să separe conștient ce se întâmplă în cealaltă, ceea ce este imposibil pe termen lung fără erori sau tensiuni.
Ce se recomandă în practică
Organizațiile internaționale (ex: APA, BACP) recomandă ca psihoterapia individuală să fie clar separată de psihoterapia de cuplu. Fiecare partener ar trebui să aibă propriul psihoterapeut. Dacă este nevoie de psihoterapie de cuplu, aceasta se face cu un psihoterapeut diferit, specializat în psihoterapia de cuplu.
Excepțiile pot exista, dar doar cu:
- consimțământ informat clar de la ambii parteneri
- scopuri psihoterapeutice transparente și comunicate
- cadru scris care precizează cum se va gestiona confidențialitatea
Concluzie
Ce se întâmplă dacă ambii parteneri au același psihoterapeut? Se compromit fundamentele procesului psihoterapeutic: neutralitatea, confidențialitatea, claritatea rolurilor și eficiența intervenției. În mod ideal, pentru a sprijini sănătatea relațională și psihologică a ambilor parteneri, este necesar ca procesele individuale să fie susținute separat, iar psihoterapeutul de cuplu să fie o terță parte neutră, nu implicată în dinamici individuale.
Ai nevoie de sprijin individual sau în cuplu?
Dacă te regăsești într-o relație în care tu și partenerul simțiți nevoia de susținere emoțională, dar nu știți de unde să începeți, hai să discutăm împreună despre opțiunile potrivite. Te pot ajuta să găsești cadrul terapeutic sigur, clar și sănătos pentru tine – fie individual, fie în cuplu.
Scrie-mi direct și programează o ședință!
Merită să ai un spațiu doar al tău, în care să-ți poți regăsi echilibrul și sensul!
Psihoterapeut Florentina Mihai
Scrie-mi pe WhatsApp: 0733 180 130