Consiliere vocațională
Consilierea vocațională poate ajuta o persoană să își aleagă o carieră mai bună sau mai potrivită, poate contribui la recunoașterea, punerea în valoare și utilizarea abilităților de care ea dispune și îi poate îmbunătăți stima de sine, astfel încât procesul de căutare a unei cariere și de participare la interviurile de angajare să se finalizeze cu succes.
Orientarea în carieră te poate ajuta să găsești domeniul adecvat pentru tine, care să îți permită să te simți împlinit și satisfăcut pe plan profesional.
Fiecare din noi își scrie scenariul propriei vieți prin alegerile pe care le face. Viața fiecăruia dintre noi este împărțită în principal între domeniul personal, respectiv familia, prietenii, hobby-urile noastre, și domeniul profesional. Iar cele mai importante alegeri pe care le facem în viață se referă la aceste două domenii pentru că ele ne vor defini traseul întregii existențe.
De aceea, nu te mulțumi să te lași purtat ca o frunză care plutește pe râul vieții dusă de curentul apei în orice direcție. Descoperă ce abilități, ce calități ai și ce poți îmbunătăți, ce meserii te atrag și în ce domeniu poți performa cu adevărat. Consilierea în carieră poate fi un pas mic, dar esențial pentru a te asigura că traseul vieții tale va fi exact cel pe care ți-l dorești.
A title
Image Box text
Când ar trebui să apelezi la consilierea vocațională?
Iată câteva dintre principalele situații în care e indicat să apelezi la sprijinul unui consilier vocațional:
- Când te simți blocat într-un loc de muncă nesatisfăcător, fără viitor și fără posibilități de a avansa;
- Când ești nesigur în legătură cu modul în care ai putea evolua pe plan profesional;
- Când ai vrea să explorezi ce alte posibilități ai în afară de opțiunile în carieră evidente care ți se prezintă;
- Când ai vrea să depășești tracul unui interviu de angajare sau să dispui de suficientă siguranță de sine pentru a face o bună impresie unui potențial angajator exersând împreună cu un specialist potențialele întrebări pe care acesta ți le-ar putea adresa;
- Când ți se pare că CV-ul tău nu e convingător și nu știi ce calități sau atuuri ai putea prezenta unui viitor angajator pentru a trece de etapa de selecție;
- Când copilul tău nu știe exact ce studii să urmeze, ezită între mai multe profesii și nu știe ce i s-ar potrivi sau, dimpotrivă, nu ești sigur că a reflectat îndeajuns la acest subiect și te temi să nu ia o decizie pe care să o regrete;
- Când vrei să schimbi locul de muncă, dar nu știi dacă faci alegerea corectă
Orientarea în carieră
Am putea spune că un consilier vocațional este atât terapeut, cât și coach, respectiv caută să identifice modalitățile de aplicare practice ale abilităților unui client, dar și de satisfacere a nevoilor emoționale ale acestuia.
Orientarea în carieră are un rol esențial mai ales în cazul adolescenților și tinerilor care încă nu știu în ce direcție să o ia și ce decizii legate de facultate și de carieră sunt mai indicate.
Eu te pot ajuta să alegi dintre numeroasele opțiuni existente și să te oprești la cele mai potrivite, în care abilitățile tale specifice să poată fi valorificate la maximum.
Poți alege facultatea, cursurile de pregătire și poți căuta pe piața muncii exact ceea ce este adecvat pentru tine, astfel încât să nu regreți ulterior timpul, banii și eforturile depuse pentru că nu te simți la locul tău sau împlinit cu ceea ce faci.
Sunt numeroase cazurile în care oamenii realizează foarte târziu că anumite alegeri nu sunt cele mai bune pentru ei. Uneori, sfaturile celor din jur sau exemplele altora te pot împinge în direcția greșită.
Reorientarea profesională
Nu sunt rare situațiile în care o persoană își dă seama că și-a ales o profesie care nu o atrage de fapt, chiar dacă poate din punct de vedere financiar este satisfăcut. Reorientarea în carieră este de asemenea foarte utilă pentru că niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt, dar de data asta știind exact unde vrei să ajungi și ce ai de făcut pentru asta.
Indiferent de dificultățile sau dubiile tale cu privire la parcursul tău profesional, un consilier vocațional sau un psiholog te poate sprijini în a le depăși sau clarifica.