Copiii și divorțul

1 din 4 cupluri divortează in România

1 din 2 cupluri divorțează in SUA

1. Este divortul/separarea celor doi parteneri o trauma?

Divortul este  un fenomen care face parte din societatea noastra, un fenomen care ia amploare ajungând sa fie privit ca o normalitate, nu ca un stigmat, asa cum se intampla cu  multi ani in urma. În condițiile în care divorțul îndeplinește caracteristicile unei traume (este impredictibil, incontrolabil, nu este o situație obișnuită de viață și schimbă caracteristicile psihice și comportamentale ale oamenilor), este posibil ca cei care-l experimentează să dezvolte simptomatologia tulburării de stres post-traumatic (PTSD). Simptomatologia în PTSD este caracterizată de negare, rușine, anxietate, frica de a pierde controlul, pesimism, depresie, vină, amintiri intruzive din traumă și o scădere a interesului pentru activitățile cotidiene.

Pentru copil conteaza foarte mult modul in care parintii se raporteaza la acest proces. Daca ii transmit copilului ca despartirea lor este o catastrofa, atunci divortul poate fi traumatizant pentru copil sau daca asista la certuri intre cei doi. Dar daca i se transmite copilului ca se desface relatia de cuplu, daca acel copil este asigurat ca rolurile de parinti vor fi exercitate in viitor la fel ca si pana acum, nu dispare niciun parinte din viata lui ci doar vor locui separat atunci sunt șanse mari ca acel divorț să nu reprezinte un eveniment traumatizant pentru copil.

2. Cum este percepută de catre un copil separarea parintilor?

Dacă pentru copil principalele puncte de reper (locuintă, mod de viata, prezenta parintilor) sunt perturbate, atunci separarea părinților este o adevarata criza existentiala care provoaca stres, ingrijorare, indoieli, dezinteres scolar, deprimare.

Copilul poate experimenta:

1.Teama de abandon (apare un sentiment de nesiguranta care ii produce copilului o nevoie de comuniune si siguranta)

2. Tentatia negarii (minimalizeaza povara sentimentelor, spera ca parintii se vor impaca)
3. Refularea (copilul isi ascunde emotiile, lasa impresia ca nu simte nimic)
4. Sentiment de neputinta
5. Sentimentul de vinovatie isi asuma responsabilitatea pentru despartirea parintilor, am fost obraznic, am facut galagie sau motive subtile baiatul care viseaza la un parteneriat cu mama si invers, crede ca are puteri malefice, copilul mic va fi predispus la anxietate de separare, oare nu va pleca si celalalt parinte daca el a fost malefic?
6. Mahnire si deziluzie despartirea ii altereaza imaginea idealizata a tatalui si a mamei si a intregului univers
7. Conflict de loialitate are tendinta de a l proteja pe parintele perceput ca fiind cel mai vulnerabil
8. Parentificare este constrans sa si neglijeze copilaria pentru a se erija in parinte al propriilor parinti, doreste sa  vindece parintele care este in rolul de victima, sa l faca functional astfel incat acesta sa si poata indeplini din nou rolul de parinte daruindu I copilului siguranta si dragoste

 

3. Exista mai multe tipuri de divort decat cel legal?

Divortul legal, presupune desfacerea efectiva a casatoriei, prin intermediul instantei judecatoresti, incluzand aranjamentele legate de impartirea bunurilor, custodia copiilor si alte aspecte cu caracter juridic

Divortul emotional poate avea loc cu mult inainte ca un cuplu sa se separe fizic, dupa cum el poate ramane incomplet mult timp dupa ce divortul legal a fost terminat si reprezinta si perioada in care unul dintre parteneri incearca sa incheie relatia, in timp ce celalalt se lupta sa o mentina. In aceasta etapa pot aparea trairi de atasament fata de fostul partener, ceea ce produce un carusel emotional, cu oscilatii intre iubire si ura.
Aici sunt experimentate emotii si sentimente puternice de vinovatie, furie, culpabilizare. Momentul se traieste ca o reactie de doliu pentru pierderea mitului familiei intacte. Se pierd planuri, visuri, idealuri. Totusi, in aceasta etapa, coparentalitatea incepe sa opereze (functional sau nu) si se pot pune bazele mentinerii relatiilor cu familia extinsa a partenerului.

Divortul economic poate aduce sau poate agrava problemele financiare ale celor doi adulti, sau a unuia dintre ei si se produce, treptat, obisnuirea cu traiul separat, cu implicatii referitoare la cheltuieli, bani, planuri, relatiile copii – parinti.

Divortul parental, care se refera la aranjamentele referitoare la cresterea copiilor, aduce in actiune rolurile de parinte singur, care va negocia pentru timpul petrecut cu copilul (zile, ore, perioade) si de parinte cu drept de custodie, caruia ii apar noi responsabilitati si care are nevoie sa se reaseze in noua sa viata. Este una din fazele complicate si care poate aduce (sau mentine) mari conflicte intre parteneri. Multi parteneri nu-si mai exercita impreuna rolul de parinti dupa incheierea casatoriei, iar accesul parintelui care pleaca, la copil, poate deveni o continua sursa de stres. Pentru ei, este dificil de gestionat atitudinea ostila a celuilalt parinte sau indiferenta din partea copilului.

De asemenea, in cazul in care relatia cu partenerul anterior a fost marcata de violenta, unele mame se simt securizate doar daca realizeaza o ruptura totala de partenerul lor. In aceasta faza, poate aparea conditionarea accesului la copii prin plata pensiei de intretinere a minorului sau invers, conditionarea platii pensiei cu accesul la copii. Din nefericire, acestea sint situatii extrem de conflictuale, ce ajung la institutiile statului (politie, protectia copilului, etc), ceea ce aduce copiilor o noua sursa de stres, de insecuritate, de sentimente de respingere si de lipsa de iubire si de sens.

Divortul comunitar, un aspect foarte important, combinat si cu scaderea posibilitatilor financiare, aduce pe tapet alte probleme – necesitatea schimbarii locuintei, singuratatea si pierderea, cel putin partial, a retelei sociale, care nu mai poate fi accesata la fel. Problemele practice si starea de tensiune determinate de gasirea unei noi locuinte si scoli pentru copii, pot fi accentuate de lipsa prietenilor si vecinilor care i-ar fi putut ajuta pe parinti, in special atunci cand ei nu isi pot permite financiar sa suplineasca acest tip de suport (baby sitter, after school, etc). Uneori, in incercarea de a gasi ajutor, parintele divortat apeleaza la ajutorul bunicilor (in special al celor materni). Multi bunici nu poseda insa nici spatiul, si nici abilitatile de a se ocupa de nepoti, iar din punctul de vedere al adultilor tineri, reinnoirea dependentei de proprii lor parinti semnifica o pierdere a statutului si autorespectului. Toate acestea pot aduce mari tulburari atat adultilor, cat si copiilor.

Divortul psihologic este privit ca fiind „separarea sinelui de personalitatea si influenta ex-sotului”. Persoanele care sunt afectate profund de pierderea partenerului pot avea dificultati in construirea de noi relatii si activitati. Pentru ca respectul de sine tinde sa fie masurat in termenii relatiilor satisfacatoare cu altii, divortul poate sa distruga sentimentul de identitate si apartenenta; multor oameni le este teama sa fie independenti, apeland la recasatorii sau noi relatii facute in graba. Depasirea acestui moment poate fi un demers indelungat si nu foarte usor, ce necesita ajutor specializat si care presupune rezolvarea problemei autonomiei personale, asumarea raspunderii cu privire la deciziile si greselile proprii, autocunoastere si autovalorizare ca persoana independenta, capabila sa existe, sa functioneze fara ajutor de la ceilalti. Important de mentionat este faptul ca o sursa de conflict in procesul de separare si divort este aceea ca partenerii se pot regasi in etape diferite, in acelasi moment.

4. Care sunt nevoile unui copil care pot fi amenintate in cazul separarii parintilor?

Dincolo de nevoile fiziologice, innascute, ale copilului, exista si nevoile emotionale, cruciale in dezvoltarea armonioasa si echilibrata emotional a copilului si a viitorului adult. Printre ele: atasament, apreciere, atentie, acceptare, afectiune, nevoia de apartenenta la familie, la relatii, afiliere, loialitate, nevoia de securitate, protectie, ordine, stabilitate, predictibilitate.

5. De ce intalnim alienarea parentala in cazul separarii parintilor?

    Alienare  – set de strategii pe care parintele alienator le foloseste pentru a inversuna copilul importiva celuilalt parinte, denigrarea unuia dintre parinti, intreruperea legaturilor deoarece  il considera vinovat pentru diverse probleme de cuplu.

Apare confuzia care genereaza atatea probleme, faptul ca in relatia cu copiii lor, de cele mai multe ori adultii actioneaza sau reactioneaza din rolurile lor de sotie parasita sau sot alungat, de sotie tradata sau sot inselat, de femeie ranita si de barbat ranit. Dar rolul de parinte (mama sau tata) presupune noi responsabilitati, noi tipuri de actiuni, comportamente diferite, limbaj diferit, relationare diferita.

Cercetarile  au aratat ca unul dintre cei mai importanti factori care afecteaza raspunsul, reactia copilului la divort nu este nici timpul petrecut cu mama sau tata, nici varsta copilului, ci calitatea relatiei parintilor in timpul si dupa perioada de separare.

6. Ce pot face parintii pentru ca acest proces al separarii sa fie mai putin traumatizant pentru copil?

• Separare sau divort inseamna ca parintii se muta dintr-o relatie de casatorie, care implica ingrijire mutuala, sensibilitate si iubire, catre o relatie de tip business, in care singura sarcina pe termen lung pe care si-o asuma cei doi parteneri este co-parentalitatea. Fii atent la modul in care ii vorbesti fostului tau partener. Ii vorbesti mai degraba ca unui iubit, sau ca unui co-parinte?
• Aproape toti copiii care trec prin divortul parintilor simt ca trebuie sa aleaga intre mama si tata. Copiii se simt mult mai bine atunci cand sint apropiati de ambii parinti. Asigura-te ca nu fortezi o ruptura si nu provoci un conflict de loialitate copilului tau. Asigura-ti copilul ca nu trebuie sa aleaga intre mama si tata. Asigura-l ca va poate iubi pe amandoi si ca se poate bucura nestingherit de timpul petrecut cu fiecare in parte.
• Separarea parintilor si toata incarcatura emotionala ce acompaniaza acest proces il poate face pe copil sa se simte neiubit. Spune-i copilului ca, desi mama si tata nu se mai iubesc intre ei, nu mai sint fericiti impreuna si au ales sa fie fericiti separat, ei il iubesc pe el si vor continua sa o faca intotdeauna.
• Divortul este, mai mult ca oricand, o perioada de conflicte intense intre adulti. Asigura-te ca nu te certi in fata copilului. Expunerea lui la conflict, la vorbe urate, la violenta verbala sau fizica, reprezinta o cale sigura de a-l rani. Stabileste, de comun acord, un timp si un loc in care sa discutati despre probleme, astfel incat copilul sa nu poata auzi sau trage cu urechea. Cand luati copilul unul de la celalalt, cu siguranta nu este un moment bun sa discutati teme importante, precum custodia sau banii. Daca un parinte porneste o cearta, celalalt poate intotdeauna sa alege sa plece.
• Copiii divortului se simt de multe ori responsabili de probleme parintilor lor. Se invinovatesc pe ei pentru separare si cred ca comportamentul lor nepotrivit, rau a facut ca parintii sa nu se mai iubeasca intre ei. De multe ori, apeleaza la gandirea magica atunci cand se gandesc la situatie si concluzioneaza ca daca ei au produs ruptura, tot ei o pot repara. Clarificati cu copilul ca ruptura din casnicie nu este nici vina lor si nici responsabilitatea lor. Nu este nimic ce ar putea sa faca astfel incat sa-i aduca pe parinti inapoi impreuna.
• Este important sa recunosti ca separarea si divortul este o perioada foarte dificila si pentru tine, ca adult. Asigura-te ca primesti suport emotional de la alti adulti – prieteni, familie, psiholog, grup de suport – si nu de la copilul tau. Pentru a fi principala sursa de suport emotional pentru copilul tau, nu ii poti cere suportul la schimb.
• Separarea si divortul reprezinta pentru copil o mare intrerupere, o mare ruptura. Incearca sa creezi cat mai multa continuitate in viata lui. Asta poate insemna sa continue sa locuiasca in acelasi loc – sa aiba jucariile lui preferate, cartile lui, pozele preferate in ambele locuri de locuit poate face o mare diferenta. Gasiti timp sa faceti atat casa mamei, cat si casa tatalui cat mai familiare si “ca acasa” posibil. Copilul care se muta dintr-o casa in alta poate deveni foarte posesiv cu spatiile lui – respectati acest lucru si nu rearanjati sau modificati spatiul fara acordul sau implicarea lui. Pastrati rutinele copilului, respectati limitele si regulile pe care acesta le cunoaste, chiar daca sta in locuri diferite. Nu-l trimiteti sau nu-l lasati in grija altcuiva atunci cand e randul vostru sa-l aveti in custodie.
• Pe masura ce copilul merge de la o casa la alta, poate fi util pentru parinti sa se obisnuiasca cu acest tip de serviciu de mesagerie. Nu folositi copilul ca mesager, comunicator sau spion. Aceste roluri pun un bagaj greu, inutil, pe umerii copilului, punand presiune pentru a alege una dintre parti, lucru care poate cauza aparitia sentimentelor de vina pentru alegerea facuta.
• Copilul tau se bazeaza intotdeauna pe tine pentru satisfacerea nevoilor lui emotionale. Acest lucru se manifesta cu precadere in momentele dificile ale separarii. Multi copii regreseaza catre comportamente de la varste mai mici in aceasta perioada de ruptura. Altii se poarta urat, sint sfidatori, agresivi, distanti. Altii sint “super” buni si par mult mai maturi fata de varsta biologica. Ai rabdare si asculta oricare dintre aceste manifestari (sau mai multe, daca ai mai multi copii). Intreaba-l pe copil cum se simte, permite-i sa-si exprime sentimentele negative si, in general, fii mai suportiv si mai flexibil in aceasta perioada de tranzitie, in loc sa fii strict.
• Copiii, de obicei stiu mai multe decat ar avea nevoie sa stie despre conflictul parintilor lor. Nu impartasiti cu ei detaliile luptelor legate de aranjamente financiare, custodie sau din instanta. Copilului mic spuneti-i doar ca parintii vor lua cea mai buna decizie pentru el. Copilul mai mare ar trebui sa aiba certitudinea ca parerea lui conteaza; totusi, decizia finala va fi luata de parinti.
• Lupta constructiv! Separarea reprezinta adesea o perioada de conflict intens. Este o perioada a emotiilor puternice, cand si decizii importante sint de luat. Atunci cand conflictul este inevitabil, el poate fi totusi gestionat cu demnitate si integritate, chiar cu creativitate. A-l vorbi de rau pe celalalt parinte este o insulta directa a sufletului copilului. Aminteste-ti ca nu mai esti casatorit/a si ca este posibil sa nu obtii tot ceea ce doresti. Este vorba de afacerea de co-parentalitate in care esti blocat. Fii pregatit sa faci compromisuri si sa lupti cinstit, nu de dragul fostului, ci de dragul copilului tau si a demnitatii tale.
• Aranjamentele de custodie pot varia tinand cont de varsta copilului, a personalitatii sale si a situatiei parintilor. In mod ideal, copilul va putea sa-si pastreze legatura cu ambii parinti. Se vor stabili programe / orare clare de vizita. De preferat, aranjamentele financiare se vor face indiferent de cele legate de custodie. Custodia copilului poate fi reconsiderata pe masura ce copilul creste, are alte nevoi sau situatia parintilor se schimba.

Copiii sunt atenti la ceea ce fac parintii lor, nu la ceea ce spun ei. Un adult impacat cu situatia, un adult fericit, disponibil emotional, cu energie si cu zambet pe buze transmite copilului un mesaj pozitiv, de incredere, iubire si siguranta. Si astea sunt, poate, cele mai importante lucruri de care copilul are nevoie. O floare nu influenteaza vremea, insa vremea influenteaza intotdeauna cresterea si dezvoltarea unei flori.

7. Cand le comunicam copiilor decizia de separare?

Decizia de divorţ să fie una sigură şi asumată de către adulţi. Dacă este doar o probabilitate pe care o luaţi în calcul, încercaţi să vă abţineţi să comunicaţi încă copiilor ceva. Dacă decizia este sigură, rămâne să alegeţi doar momentul potrivit al zilei sau al săptămânii în care să le comunicaţi. E bine să luaţi în calcul o perioadă de timp în care să puteţi fi alături de ei pentru a le putea răspunde întrebărilor, pentru a le putea oferi loc şi timp să se manifeste, să îşi exprime emoţiile, pentru a-i putea ţine în braţe dacă au nevoie de asta. Pe de altă parte, despărţirea fizică, efectivă are cel mai mare impact pentru copii, aşadar este bine să le spunem cu un timp relativ scurt, între câteva zile și două săptămâni, înainte ca ea să aibă loc. Asta le oferă copiilor timp să proceseze informaţia, să poată pune întrebări cât ambii părinţi sunt în casă. De asemenea, recomandat ar fi că dacă nu ştiţi când se va întâmpla separarea fizică, sau nu se va întâmpla în curând, să mai amânaţi această veste până în apropierea acestei date, pentru că altfel copii nu vor mai crede că va avea loc, sau le vor fi întreţinute speranţe false.

8. Le spunem copiilor despre separare/divort?

Copii sunt îndreptăţiţi să afle adevărul, dar o lungă listă a motivelor le poate crea confuzie. Alegeţi să le spuneţi ceva simplu şi onest „Mami şi tati nu vor mai locui împreună, nu vor mai fi soţ şi soţie, dar amândoi te iubim şi lucrul acesta nu se va schimba niciodată.“ Încercaţi să vă abţineţi să daţi copiilor detalii neplăcute ale divorţului (infidelitate, probleme mentale, abuz de alcool, droguri, etc.). Evitaţi învinuirile și critica unul față de celălalt, arătaţi respect faţă de partener; deoarece copiii se văd ca o extensie a părinţilor lor, orice injurie adusă mamei sau tatălui este resimţit ca un afront personal. Important pentru copii este să înţeleagă că nu au nici o vina în decizia de divorţ a soților şi că deşi este o schimbare mare în familie, dragostea, fericirea şi siguranţa lor, sunt în continuare, prioritatea părinţilor. Nu vorbim in casa despre divort , discutia despre divort sa faca distinctie intre relația de cuplu si familie, un copil de peste 5 ani poate să inteleaga distinctia.

Psihoterapeut Florentina Mihai

Ai nevoie de ajutor? Scrie-mi pe WhatsApp: 0733 180 130